Dispozitivul cu fascicul direct constă dintr-un receptor situat în linia vizuală a emițătorului. În acest mod, atunci când fasciculul este blocat de la emițător la receptor, este detectat un obiect.

Dispozitivul retroreflectorizant plasează emițătorul și receptorul în aceeași poziție și folosește un reflector pentru a reflecta fasciculul invers de la emițător înapoi la receptor. Un obiect este detectat atunci când fasciculul este întrerupt și nu ajunge la receptor.

Un aranjament de detectare a proximității (difuzie) este un aranjament în care radiația emisă trebuie reflectată departe de obiect pentru a ajunge la receptor. În acest mod, un obiect este detectat atunci când receptorul vede sursa semnalului trimis în loc să nu o poată vedea. Ca și în cazul senzorilor cu reflexie, emițătorul și receptorul senzorului difuz sunt amplasate în aceeași carcasă. Dar ținta acționează ca un reflector, astfel încât detectarea luminii este reflectată departe de obiectul care interferează. Emițătorul emite un fascicul de lumină (de obicei în infraroșu pulsat, roșu vizibil sau laser), care se răspândește în toate direcțiile și umple zona de detectare. Ținta intră apoi în zonă și deviază o parte din fascicul înapoi către receptor. Când există suficientă lumină pe receptor, are loc detectarea și ieșirea este pornită sau oprită.

Unii ochi foto au două tipuri de operare diferite, funcționare în lumină și funcționare întunecată. Când receptorul „primește” semnalul emițătorului, operațiunea de iluminare devine operațională. Când receptorul „nu primește” semnalul emițătorului, devine operabil să manipuleze fotografia cu ochi întunecați.

Raza de detecție a senzorului fotoelectric este „câmpul său vizual”, adică distanța mare pe care senzorul poate prelua informații minus distanța mică. Obiectele mici detectabile sunt obiecte mici care pot fi detectate de senzor. Senzorii mai precisi pot avea de obicei obiecte mici detectabile cu dimensiuni extrem de mici.